joi, 11 aprilie 2013

Igienizare in cabinet. Detartraj, periaj, fluorizare

Detartraj cu ultrasunete
Tartrul (“piatra de pe dinti”) rezulta din mineralizarea placii bacteriene. Cel mai mult se acumuleaza pe fata interna a dintilor de jos (unde stagneaza saliva), are culoare alb-galbui sau maroniu si NU poate fi indepartat la periaj. Sub greutatea lui si din cauza bacteriilor continute, gingiile sunt afectate (sangereaza si, in timp se pot retrage, dezgolind radacina dintelui).
Detartraj= indepartarea tartrului. Se recomanda efectuarea unui detartraj o data la 6 luni. Am aparat de detartraj cu ultrasunete care indeparteaza si petele de pe dinti. Nu o sa va placa zgomotul si este posibil sa apara si o sensibilitate, dar pot regla intensitatea in functie de pragul vostru dureros. Un filmulet cu ce inseamna detratraj cu ultrasunete gasiti aici: http://www.youtube.com.../watch?v=EzNBmJ8e9KA
Dupa detartraj fac periaj profesional pentru netezirea si lustruirea suprafetelor detartrate si indepartarea coloratiilor date de diferite alimente (cafea, cola, ceai, etc). Periajul profesional se face cu o periuta rotativa si o pasta mai abraziva decat cele din comert.
La final, eu fac si fluorizare (aplic un gel cu fluor care previne aparitia cariilor).